Actualizare la Concediu medical 2024: tipuri, când se acordă și cum se calculează

Concediul medical este o perioadă de absență legală de la locul de muncă, acordată angajaților atunci când se îmbolnăvesc sau au o afecțiune medicală ce nu le permite să-și desfășoare activitatea. Angajatorul nu poate refuza acordarea concediului medical, însă pentru a beneficia de acest drept, salariații trebuie să îndeplinească anumite condiții.

Cel mai important este că în aceste zile de absență, angajatul deși nu primește salariul obișnuit, beneficiază de o indemnizație de concediu medical. Valoarea indemnizației reprezintă un procent din salariul brut și este plătită de angajator și/sau de stat, în funcție de tipul concediului și de durata lui.

Condiții pentru acordarea concediului medical

Reglementările legale privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate sunt incluse în OUG nr. 158/2005. Iată, pe scurt, care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească solicitantul:

1. Să fie asigurat în sistemul public de asigurări sociale de sănătate.

2. Asiguratul are domiciliul / reşedinţa pe teritoriul României.

3. Realizează venituri în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege. Dreptul la concediu medical se aplică tuturor salariaților, fie că lucrează la privat ori la stat, cu contract individual de muncă pe perioadă determinată sau nedeterminată, cu timp parțial de lucru sau cu normă întreagă.

4. Lucrează în România și câștigă salariu de la angajatori din alte țări care nu intră sub incidența legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.

5. Beneficiază de indemnizație de șomaj.

6. Persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate pe bază de contract încheiat cu CNAS pot, de asemenea, beneficia de indemnizație.

7. Beneficiarul are un stagiu minim de cotizare de 6 luni realizate în ultimele 12 luni anterioare celei pentru care se acordă concediul medical. Există și excepții de la această regulă. De exemplu, pentru concediul de risc maternal sau în cazuri de urgențe medico-chirurgicale, anumite tipuri de arsuri, boli infectocontagioase din grupa A și alte situații specifice, nu sunt necesare cele 6 luni de asigurare.

Nu toate condițiile sunt obligatorii pentru fiecare solicitant și se aplică doar cele care corespund situației sale.

Tipurile de concedii medicale

Există mai multe tipuri de concedii medicale, clasificate în funcție de diagnostic sau contextul medical al pacientului. Fiecare tip are condiții specifice de acordare, o durată maximă prevăzută și o indemnizație care poate varia între 75% și 100%.

Merită subliniat faptul că certificatul medical este singurul document recunoscut oficial în sistemul de sănătate și muncă pentru justificarea absenței din motive medicale.

 

1. Concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă: se acordă în cazul bolilor obișnuite (viroze, infecții, tulburări digestive etc) și a rănirilor provocate în afara programului de muncă.

Durata maximă: 183 de zile în interval de un an. Pentru anumite afecțiuni speciale, perioada poate fi extinsă până la 6-12 luni.
Indemnizație: 75% din media veniturilor brute lunare realizate în ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare. Pentru urgențele medico-chirurgicale, neoplazii, tuberculoză, SIDA sau boală infectocontagioasă din grupa A cuantumul este de 100%.

 

2. Concediu medical pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă: valabil pentru angajații care au suferit un accident de muncă sau afecțiuni din cauza mediului de lucru.

Durata maximă: 180 de zile, în decursul unui an, dar poate fi extinsă la decizia medicului curant și în funcție de dinamica recuperării.
Indemnizație: 80% din media veniturilor brute sau de 100% dacă privește urgențe chirurgicale.

 

3. Concediu medical pentru risc maternal: se acordă angajatelor însărcinate, care au născut recent ori alăptează și care sunt expuse unor riscuri de sănătate cauzate de condițiile de muncă.

Durata maximă: 120 de zile, înainte sau după concediul de maternitate.
Indemnizație: 75% din media salariilor brute.

 

4. Concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav: pot beneficia de acest tip de concediu angajații care au în îngrijire un copil bolnav cu vârsta de până la 12 ani. Legea nu permite ca ambii părinți să beneficieze simultan de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav, însă îl pot lua alternativ.

Durata maximă: 45 de zile calendaristice pe an pentru fiecare copil, însă poate fi prelungită până la 90 de zile în cazuri speciale.
Indemnizație: 85% din media veniturilor brute.

 

5. Concediu medical de maternitate: destinat pentru viitoarele mămici, înainte și după naștere.

Durata maximă: 126 de zile calendaristice de concediu medical destinate să acopere atât perioada prenatală, cât și pe cea postnatală, care trebuie să fie de minim de 42 de zile.
Indemnizație: 85% din media veniturilor brute lunare.

Calcularea indemnizației pentru concediu medical

După cum ai observat, indemnizația diferă în funcție de tipul concediului medical. Fiecare tip are un cod specific de boală, care influențează direct suma primită, iar medicul este cel care trece acest cod în certificatul medical.

În ORDIN nr. 125/2006, anexa 1 găsești lista completă cu codurile boală și valoarea aferentă a indemnizației de concediu.

La calcularea indemnizației de concediu medical, se pornește de la baza de calcul -  media veniturilor lunare din ultimele 6 luni anterioare acordării concediului medical, dintr-un total de 12 luni care formează stagiul de cotizare. Apoi, suma obținută se împarte la numărul de zile lucrătoare din perioada vizată pentru a obține media zilnică.

Având la dispoziție aceste date, indemnizația de concediu medical se calculează astfel:
Media zilnică a venitului brut X Nr. de zile ce concediu medical X Procentul de acordare aferent codului de boală

La suma finală se rețin în total următoarele taxe: contribuția pentru asigurări sociale (CAS) de 25%, impozitul pe venit de 10% și contribuția pentru asigurări sociale de sănătate (CASS) de 10% (doar pentru anumite categorii de concediu). Pacienții încadrați cu boală obișnuită (cod 01), carantină (cod 07) și reducerea cu ¼ a duratei de lucru (cod 10) sunt taxați cu 10% CASS, restul fiind scutiți.

Exemplu concret de calcul al indemnizației: Luni, 7 aprilie, angajata Monica Vasile a fost diagnosticată cu gripă de către medicul de familie și a intrat în concediu medical pentru boală obișnuită timp de 4 zile. În ultimele 6 luni, ea a câștigat un salariu brut de 7.650 lei / lună.

Baza de calcul pentru ultimele 6 luni:
Total zile lucrătoare octombrie 2024 - martie 2025: 123 zile
Media salariului brut în ultimele 6 luni: 7.650 lei 
Baza de calcul: 7.650 lei x 6 luni : 123 zile = 373 lei
Zile de concediu medical: 4 zile lucrătoare
Cod indemnizație concediu medical: 01
Valoare indemnizatie de concediu medical: 75%
Bani concediu medical: 373 lei x 4 zile x 75% = 1.119 lei
Indemnizația net acordată: 654 lei

O noutate legală pentru angajatori este obligativitatea de a înregistra concediile medicale în noul sistem REGES Online. Până pe 30 septembrie 2025, angajatorii trebuie să facă tranziția de la Revisal la REGES Online. Cu Papervee, companiile obțin o evidență clară și centralizată a tuturor tipurilor de concedii. Prin platforma online, angajații solicită concediul medical, atașând certificatul medical, iar managerul HR aprobă cererile și gestionează prezența întregii echipe.

Fii mereu la curent cu cele mai importante informații din HR - abonează-te la Newsletter-ul Papervee!