Conform Inspecției Muncii, angajatorii au la dispoziție o nouă versiune a aplicației Revisal, în scopul transmiterii registrului de evidenţă a salariaţilor în format electronic, din data de 10.04.2023.

Pe scurt, transmiterea registrului va putea fi făcută numai pentru fișiere de tipul .rvs și dacă aceste tipuri de documente vor fi generate sau validate prin versiunile 6.0.8/6.0.9 ale aplicației Revisal. Cea mai nouă versiune (6.0.9) a aplicației Revisal poate fi instalată numai dacă există deja pe stația de lucru versiunea 6.0.8 sau dacă nu a fost instalată nicio altă versiune anterior.

Iată care sunt actualizările noii versiuni Revisal 6.0.9:

1. Posibilitatea de înregistrare, la un angajator, a oricâtor contracte suspendate, indiferent de normă (respectând temeiurile și regulile de suspendare) sau a oricâtor contracte active cu timp parțial și a unui singur contract activ cu normă întreagă, pentru un angajat, ținându-se cont de următoarele aspecte:

  • Toate contractele, în ceea ce privește salariatul, pot fi cu normă întreagă și suspendate.
  • Un contract cu normă întreagă poate fi activ, restul contractelor, indiferent de normă și de numărul lor, pot fi suspendate.
  • Un angajat poate sa aibă un singur contract cu norma întreagă activ la același angajator.
  • Un angajat poate sa aibă mai multe contracte active cu normă întreagă la angajatori diferiți.

2. Actualizarea nomenclatorului COR (Clasificarea Ocupaţiilor din România) 
De reținut faptul că actualizarea codurilor COR în registrul de salariaţi va fi făcută automat prin trecerea la noua versiune a aplicației Revisal, nefiind astfel necesară operarea manuală a tuturor acestora date.

3. Actualizarea nomenclatorului Naționalitate din cadrul bazei de date a sistemului informatic REGES/REVISAL, pentru Marea Britanie
Această acțiune vizează atât angajatorii, cât și angajații care provin din Regatul Unit. În urma Brexit-ului, Marea Britanie a dobândit un alt statut în relația cu statele Uniunii Europene (implicit cu România).

4. Corectarea afișării intervalelor de vechime în Raportul per salariat
Se face referire la acele contracte încetate într-o versiune anterioară și care vor fi reactivate în versiunea curentă, fiind evidențiate informațiile referitoare la reactivare.

Pentru ajutor tehnic și sugestii referitoare la utilizarea registrului în format electronic, angajatorii au la dispoziție un centru de suport tehnic oferit de Inspecția Muncii. Acest serviciu este disponibil de luni până vineri (între orele 09:00 și 18:00) la numărul de telefon 031 860 19 01 sau prin e-mail la adresa: suportregistru@inspectiamuncii.ro 

Bineînțeles, nu uita să rămâi la curent cu noutățile din industrie, urmărind în continuare secțiunea #PaperveeBlog! Venim spre tine și afacerea ta cu știri noi în fiecare săptămână.