8 zile de telemuncă pentru părinții copiilor cu dizabilități

Timp de citire: 3 minPublicat în data de: 16 Octombrie 2025
8 zile de telemuncă pentru părinții copiilor cu dizabilități

O nouă lege adoptată de Parlamentul României vine în sprijinul familiilor care au copii speciali. Din 12 octombrie 2025, angajații care au în întreținere copii cu dizabilități cu vârsta de până la 18 ani beneficiază de 8 zile pe lună de telemuncă - cu 4 zile în plus față de prevederile anterioare.

Legea nr. 149/2025 completează astfel Codul Muncii și extinde dreptul la munca de la distanță pentru salariații cu copii speciali. Dacă până acum părinții aveau dreptul la 4 zile de telemuncă pe lună, noua reglementare prevede un număr dublu până când copilul împlinește 18 ani.

Iată cum este introdusă această reglementare în legislație: „Prin excepție de la prevederile alin. (1), salariații care au în întreținere copii în vârstă de până la 18 ani, încadrați în grad de handicap, beneficiază de 8 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, în condițiile Legii nr. 81/2018, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția situațiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfășurarea activității în astfel de condiții.”

În cazul familiilor cu doi sau mai mulți copii speciali în întreținere, perioada de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă se poate suplimenta cu încă 2 zile pentru fiecare copil.

La solicitarea zilelor de  telemuncă, cererea salariatului va fi însoțită, după caz, de certificatul de încadrare într-un grad de handicap al copilului, eliberat în condițiile legii. Totuși, după cum este specificat și în lege, aceste prevederi se pot aplica doar în companiile în care natura sau felul muncii permite desfășurarea activității în condiții de telemuncă sau de lucru de la distanță.

Legea prevede aceleași beneficiu și pentru părinții cu copii din sarcini multiple chiar dacă nu sunt încadrați în grad de handicap. Astfel, salariații care au în întreținere copii gemeni, tripleți sau multipleți cu vârsta de până la 18 ani vor putea beneficia pentru fiecare copil de câte 2 zile în plus pe lună de telemuncă.

Ce trebuie să faci, ca om de HR, odată cu publicarea acestei legi? După publicarea legii, departamentul de resurse umane trebuie să actualizeze procedurile interne, să aplice noile drepturi privind telemunca și să faciliteze accesul părinților la aceste beneficii printr-un sistem transparent. Cu Papervee, angajații tăi pot depune cererile de telemuncă printr-un singur click, iar managerii au o evidență clară asupra tuturor zilelor de muncă. Descoperă mai multe detalii despre cum poți gestiona telemunca rapid, simplu și intuitiv. 

Implementarea acestor măsuri are la bază recunoașterea faptului că minorii cu dizabilități prezintă cerințe speciale atât fizice, cât și psihice, ceea ce implică o îngrijire sporită din partea părinților, întrucât dezvoltarea lor diferă semnificativ de cea a copiilor fără dizabilități. O implicare semnificativă din partea părinților e necesară și în situația gemenilor, tripleților sau multipleților, astfel că legea îi include ca beneficiari.

Vrei să fii la curent cu noutățile din domeniul HR? Abonează-te la Newsletter Papervee și nu rata nici o știre importantă.

Noutăți și informații utile

Abonează-te la newsletter și rămâi la curent cu noutățile din industrie!

Vezi cât timp și câți bani poți economisi folosind Papervee

Acest calcul este estimativ și poate să difere în funcție de cheltuielile medii/oră ale companiei. Timpul salvat de către angajat/manageri reiese din simplificarea proceselor de HR în care aceștia sunt implicați zilnic.

angajați
persoane
luni

Raportat la calcul, economisești suma de:

6.029 €

[(Nr. angajați x 2 + Nr. manageri HR x 10) x Venit mediu/oră x Perioadă] - Cost Papervee x Perioadă

Fiecare angajat salvează/lună2 ore
Fiecare angajat HR salvează/lună10 ore
Cheltuieli medii/angajat11€/oră
Ești gata să începi?

Simplifică și digitalizează fluxurile de HR în compania ta și ajută echipa să se concentreze pe proiectele care chiar contează.